Lost…

De vreo saptamana sau mai bine de atat ma tot chinui sa scap de starea asta de autonemultumire, de senzatia ca ma invart, lent, in cerc, fara rost…

Intr-un final am decis sa imi iau o agenda, pe care sa notez lucrurile pe care le am de facut sau pe care le-am inventat ca trebuie facute, ca sa simt ca fac ceva util, sau macar aproape util. Si nu ca ajung sa fac ceea ce scriu (zilnic sa sciu in blog, si dupa cum se vede… nu reusesc sa ma tin de cuvant), dar am cel putin 3-4 chestiuni pe zi, notate. Detasarea o mai fac prin filme. Nici tv-ul nu l-am mai deschis si mi se pare ciudat sa adorm altfel, decat uitandu-ma la un episod din Dr. House. Sincer… ma cam ia spaima, ca mai am cateva episoade de vazut si e gata stocul ) E fenonomenal personajul principal. Nu stiu cati dintre voi i-ati acordat credit, dar pentru mine e… perfect. Atitudinea lui ma ajuta, desi sunt constienta ca e un personaj, ca e o iluzie cu totul, dar ce e pana la urma real?

Inainte de “epoca internetului” imi tratam momentele in care vroiam sa ma ascund de toti, citind. Acesta ar fi primul motiv pentru care am citit carti. Al doilea, si mai pragmatic: am citit pentru ca nu vroiam sa fiu in off-side cand era o discutie despre carti. Acum, am carti pe noptiera, mai mult de una, frunzarite si nu mai gasesc rabdarea de a sta cu o carte in fata.

Apoi… a aparut calculatorul la capatul patului, ma spal pe dinti dimineata in timp ce se deschide PC-ul, ador, dupa cel mai adesea in timp ce el se inchide… Simt ca imi e vital, ca sunt dependenta. Scriu mai mult cu tastele si simt creionul/pixul ca pe ceva straniu in mana… desi mi-e dor de caligrafiez sau sa invat noi forme de litere. Mereu mi-a placut sa vad cum scrie cineva, sa vad forma literele… aproape la fel de obsesiv cum e pentru mine sa vad maini, forma unghiilor, a degetelor…

Cred ca e destul pe astazi. Nu vreau sa imi insir numarul de idei de pe saptamana asta intr-un singur post. Da, chiar mi-a fost dor de scriu… si ma bucur ca am facut-o. Voi fi mai constiincioasa, sau macar voi incerca… pentru ce naiba? nici nu stiu…

Apropo, stie careva?

7… 6… 8…

inca putin si se facea anul, de la ultimul post…
dar pe 7 a 6-a, 08, m-am invrednicit sa scriu sa din nou. nu ca as fi acumulat mari realizari pe vreun plan, anume…

azi, e o zi de sambata incolora, indora, in cea mai mare parte, insipida si nu stiu daca e, de la numarul redus de ore de somn de azi-noapte sau de la vreme… dar casc rau de tot si cred ca e cazul sa merg si sa pun o perfuzie de cafea. mai vrea cineva?

gata cafeaua.. gata, s-a pornit si ploaia… ce de-a pasarele ciripesc. aiurea ziua asta si parca prea lunga… o astept pe cea de maine, mai precis… un semn…

Mama, tata… de ce nu m-ati facut intr-o tarã cu multe biciclete?

La sfarsitul lunii ma voi intorce in Bucuresti, dupa ce voi fi petrecut 5 (mult prea lungi) luni, in frumoasa Bavarie…

Germania, asa cum am cunoscut-o eu, e o tara ireal de frumoasa, cel putin in zona asta – Ammersee – München – Starnberger See (sau Starnberger Fünf See Land).

Nu pot sa nu fiu si putin carcotasa si sa nu-mi amintesc un motiv pentru care nu as putea trai aici: frecventa zilelor innorate. Acasa, nu cred ca am bagat de seama, asa des ca aici, daca e soare afara sau nu… Insa in Andechs (localitatea unde sunt acum), a vedea o zi cu soare e intr-adevar o minune… Azi ploua, e frig, ploua si maine, si ziua, si noaptea, auzi picaturile cum rapaie pe acoperis, mai rar, mocaneste, si apoi des si tropotind, iar cand sper ca se va termina curand… o ia de la capat. Nu sunt meteodependenta… dar aici, vremea se joaca cu mintea mea! La mine acasa, ploua altfel!

Am petrecut aici sfarsitul primaverii (aprilie si mai) si vara intreaga (iunie, iulie, si august, luna din care mai aproape jumatate). Am prins cateva zile insorite, in care am apucat sa fac plaja sau sa ma plimb cu bicicleta pana m-o durut fundu’, dar, per total… nu cred sa fi fost mai mult de 30 de zile, cu soare partial. Au fost saptamani de-a randul in care am stat imbracata gros, cu sosete si toate cele, si daca voiam sa stau la o tigara afara… o fumam clantanind (in iunie, august…). Cei de acasa ziceam ca fac misto de ei, la ce calduri erau, mai ales in Bucuresti, dar, serios – eu am avut o vara cu media intre 15 si 20 de grade Celsius.

Alte buline negre, cred ca tin de perceptia mea, de contextul in care am fost si sunt sigura, ca in timp nu vor insemna atat de mult. Cred ca cel mai corect iti faci o parere despre un loc, respirandu-i aerul, vazandu-i zidurile (casele sunt foarte frumos decorate, o mare varietate de stiluri, de la rustic pana la modern – mult metal si multa sticla), vorbind cu oamenii, daca e posibil.

Sunt si parti carora le voi duce dorul, de la peisajul care e in fata ferestrei, de la culoarea seninului atat de pretios, pana la recilatul tuturor chestiilor (hartie, plastic, metal, aluminiu, sticla transparenta, verde si bruna, polistiren, compost, ‘pfand’-ul pentru care primesti 25 de centi la magazin cand il returnezi – toate au locul lor aici) si mai sunt si altele… dar cel mai mult imi place ca pot sa imi iau bicicleta si sa ma tot duc…

Am colindat pe unde am avut chef, cu harta la mine si compasul din gand. La magazine, ai loc unde de ‘parcare’ special, unde legi bicleta; langa sosele sau autostrada ai pista speciala, pentru biciclisti, iar extazul meu era la maximum in gari sau in complexele studentesti, unde sunt adevarate “plantatii”, la care se adauga scurtere si motociclete… Chiar ar fi fain ca intr-o zi parcarea din fata rectoratului de la Drept sa se trasforme intr-un astfel de loc, plin plin biciclete stralucitoare si colorate, unde fetele cochete vor incaleca despletite, iar baietii isi vor lauda ultimile accesorii atasate. Ce fantezii mai am si eu… ) Wake up!!!

Pe langa toate astea, este o retea intreaga de trasee, marcate si actualizate, incat nu am apucat pana acum sa ma ratacesc, desi nu sunt genul care sa ezit sa o iau pe un drum nou, cand se iveste ocazia…

Si cu toate astea, abia astept sa vin acasa

Greu…

Nu stiu in ce proportie e nestiinta mea in ‘manevrarea’ blogului si cat e calculatorul de vina. Ajung in tot felul de locuri in care nu as vrea si nu reusesc decat cu greu sa ajung la pagina unde se posteaza. Dar acum iata-ma… scriu

De vreo trei zile stau calare pe un blog si nu ma pot potoli. Dupa cateva pagini, m-am pus frumusel si l-am luat, cronologic, de la inceput si ma tot minunam cat de proaspat mi se pare. I-am innebunit apoi pe prieteni cu link-uri catre postari cu adevarat grozave.
Astazi am ajuns ‘la zi’ si nu ramane decat sa astept cuminte ce mai urmeaza. Ma bucura mult momentele cand inca descopar lucruri care ma inveselesc.

E un fel de evadare in nerabdarea mea: mai sunt 24 de zile si apoi voi fi in Bucuresti, iar de maine… 23. Mereu cand ajung acolo, oricat as lipsi, un an, doi, luni bune, simt ca am lipsit o clipa, doar una si el, cu freamataul lui prafos, imi da din nou acel sentiment, ca sunt in locul unde trebuie sa fiu. Cred ca in prima noapte voi merge de nebuna pe strazi, singura, poate doar c-o tigara aprinsa, sa vad ce vrea sa-mi spuna…

Ieri am aflat ca a murit Florian Pittis. Omul acesta inseamna mult pentru mine…

Hello World!

Bine v-am gasit!

Dupa saptamani bune de citit bloguri (de fapt nici nu mai stiu precis de unde a inceput totul), se adunasera prea multe pe care imi placea sa le citesc si mi-am zis ca ar fi mai comod sa le pun intr-un Blogroll, pe un blog. Pare mai comod…

Si, in plus, ajunsesem sa vreau sa experimentez asta, sa am si eu un blog, ca e la moda, nu-i asa? Am un jurnal online, dar intr-un alt format (s-au cam adunat paianjeni pe acolo, de la o vreme), dar nu cred ca e chiar acelasi lucru. Ramane de vazut…

Inca nu am o strategie in minte, cum va fi, cat va tine , dar sper sa nu ma ia groaza prea curand.

Asadar, pentru inceput, un week-end placut tuturor, ca-i vineri doar